Articole

Mandala – Centru – Individuare

Mandala

Mandala este un simbol sanscrit ce înseamnă ”cerc”, în sensul general.

Din punct de vedere religios, spiritual și psihologic mandala simbolizează totalitatea, omul complet, Sinele. C.G Jung numea mandala ”arhetipul totalității”.

”Doar treptat am înțeles ce este mandala de fapt. Este Sinele, este totalitatea personalității, care, dacă totul decurge bine, e armonioasă, dar care nu suportă niciun fel de autoamăgiri. Imaginile mele reprezentând mandale erau criptograme despre starea Sinelui meu, care îmi erau oferite zilnic (notă: Jung desena zilnic mandale).

La început, am sesizat asta ce-i drept, numai intuitiv; însă mi se părea încă de atunci că desenele mele aveau cea mai mare semnificație, așa că le-am apărat ca pe niște perle rare. Aveam senzația deslușită a ceva central și cu timpul am dobândit o imagine vie a Sinelui. Mi se părea a fi ca monada, care sunt eu și care este lumea mea. Mandala reprezintă această monadă și corespunde naturii microcosmice a sufletului.

(…) Abia când am început să desenez mandalele, am aflat că totul, toate căile pe care mergeam și toți pașii pe care îi făceam duceau înapoi la un punct, și anume la punctul din mijloc. Am înțeles tot mai clar că mandala este Centrul. Ea este drumul spre Centru, spre individuare. Centrul e țelul și peste el nu se trece. (…) Am înțeles că Sinele este un principiu și un arhetip al orientării și al sensului. În asta constă funcția sa tămăduitoare.” (C. G. Jung, Amintiri, vise, reflecții)

Cuaternitatea este o structură în patru, aspect cvadruplu de elemente care semnifică întregul: patru puncte cardinale, patru elemente ale naturii, patru anotimpuri, patru culori primare, cele patru puncte ale crucii ce simbolizează uniunea spiritualului cu materialul, celestul și teluricul, unirea contrariilor.

În structura mandalei, de cele mai multe ori, este regăsită structura în cruce, cu Centrul în mijloc.

Ca și mandala, cuaternitatea reprezintă un arhetip al totalității, al unirii contrariilor, de aceea sunt asociate cu individuarea, cu a fi întreg, cu unitatea ființei, fără a mai existența disocierea minte-inimă, spiritual-material.

Psihoterapia jungiană încurajează desenarea mandalelor. Le desenăm pentru că ne relaxează, ne conectează la clipa de acum, ne ancorează în lumea noastră interioară. Le desenăm pentru că ne plac culorile, formele, că vrem să descoperim bucuria pointilismului… le desenăm pur și simplu.