În cabinet

Progresul în conștientizarea de sine începe de la prima ședință.

Ofer ședințe de psihoterapie, consiliere și coaching. Individuale și de cuplu. Ședințele se desfășoară în cabinet sau online, și atunci când este singura soluție, la telefon. O ședință durează cincizeci de minute.

Confidențialitatea este o condiție fundamentală a cadrului terapeutic. Este un principiu legislativ și deontologic ce protejează începând cu identitatea până la aspectele de viață împărtășite.

Psihoterapia jungiană este o terapie dinamică, de profunzime, complexă, care se întinde pe o durată nedeterminată de timp, mai scurtă sau mai prelungită – fiecare dintre noi fiind unici, fiecare având timpul, ritmul, povestea și nevoile noastre personale. Progresul în conștientizarea de sine începe de la prima ședință.

Psihoterapia mijlocește cunoașterea părții inconștiente a ființei prin intermediul analizei viselor și a dialogurilor introspective. Analiza viselor  este una dintre metodele principale cu care psihoterapeutul jungian lucrează în cadrul terapeutic. Inconștientul se exprimă cu ajutorul viselor despre traume, dorințe și resurse, prin simboluri personale și universale și metafore ce au nevoie să fie înțelese și explorate.

Devoalarea mesajelor onirice se face prin înțelegerea acestor simboluri. Arhiva decriptării la care se recurge este atât personală cât și universală. Fiecare dintre noi avem o colecție particulară de simboluri ce se cer a fi tălmăcite pentru a le înțelege sensul și a putea găsi soluții și vindecare.

Terapeutul potrivit

Un psiholog bun înseamnă de fapt psihologul potrivit în funcție de personalitatea și nevoile fiecăruia.

Ce tratează psihoterapia?

Probleme de suflet, de viață, în cadrul dialogurilor terapeutice, în liniște, pe fotoliu:

    • depășirea perioadelor dificile ce survin în urma unei despărțiri, divorț, deces; terapie post-traumatică
    • complexul de inferioritate;
    • creșterea stimei de sine și conștientizarea propriei valori;
    • identificarea și rezolvarea dificultăților în cuplu;
    • dificultăți de relaționare;
    • sexualitate;
    • masculinitate – feminitate;
    • teama de abandon/separare/singurătate;
    • teama de atașament și teama de respingere;
    • dificultăți de relaționare cu membrii familiei;
    • frustrări, tristețe, nemulțumiri, sentimentul de nedreptate;
    • tulburări de alimentație;
    • confuzie, greutate în a lua (anumite) decizii;
    • autosabotare;
    • nevoia de control și nevoia de putere;
    • sindromul burnout;
    • stagnare profesională;
    • conflicte de muncă;
    • găsirea vocației profesionale;
    • altele.