Psihoterapia analitică (jungiană) și individuarea
Psihologia analitică este orientarea din psihologie ce abordează central și în profunzime conceptul de individuare – adică dezvoltarea și maturizarea psihoemoțională a individului, prin creșterea conștientizării de sine și facilitarea acceptării unicității personale, al cărei întemeietor este Carl Gustav Jung.
Recunoscut incontestabil ca unul dintre geniile secolului XX, Jung a fost preocupat de viața trăită, viața interioară, căutând continuu cu entuziasmul și curiozitatea unui copil prodigios și responsabilitatea unui străvechi înțelept să explice, prezinte și vindece, pe cât posibil, profunzimile, suferințele, dorințele și nevoile ființei umane, în misterul și totalitatea ei.
Maniera complexă cu care psihologia analitică are deschiderea și flexibilitatea de a analiza, explica și restabili stuctura și funcționarea psihicului uman acoperă o arie completă, înglobând domenii științifice, filozofice, mistice și spirituale – pentru a putea cuprinde și desluși vastitatea modurilor prin care inconștientul și sufletul ni se relevă.
Psihoterapia analitică (jungiană)
Este o terapie focalizată pe binele pacientului, ghidându-l să-și descopere și să-și activeze resursele interioare pentru a se vindeca sufletește și pentru a fi independent și funcțional în societate, recunoscându-se și trăindu-se pe sine ca fiind un individ complet, întreg, asumat.
Individuarea (sau individuația)
Este un concept fundamental al psihologiei analitice și scopul intrinsec al psihoterapiei analitice. Este procesul individual de dezvoltare și maturizare, precum și de înțelegere și asumare a transformărilor personale pe care ni le cere viața pentru a evolua – un demers de împlinire a auto-actualizării de sine ( este ca și cum personalitatea are un program care necesită un upgrade, by default, iar noi acceptăm download-ul). Jung îi spunea proces de Sineizare.
Cum contribuie psihoterapia analitică la procesul individuării?
Ghidând pacientul să integreze în conștient cât mai mult conținut inconștient – prin analiză introspectivă, analiza viselor, dialoguri terapeutice, descoperirea arhetipurilor dominante și multe altele. În general, în proporție de peste optezeci la sută din acțiunile, trăirile și deciziile noastre ni se întâmplă fără ca noi să fim conștienți de adevaratele motive care stau în spatele lor.
Individuarea înseamnă să reducem acest procent uimitor al personalității inconștiente, pe cât este posibil. De cele mai multe ori, suntem convinși că știm precis de ce am spus ori făcut ceva anume, însă la o analiză ghidată și mai amănunțită putem descoperi, cu fascinație, (și) alte cauze/motive mult mai profunde.
Omul individuat
Un om individuat este un om care trăiește conștient de ceea ce este cu adevărat. Conștient de cauzele mai mult sau mai puțin ascunse care îl fac nemulțumit, frustrat, anxios, nefericit, dar și de resursele interioare pe care n-ar fi bănuit altădată că le-ar avea.
Conștient de visurile pe care le știa, întrezărea ori tocmai le-a descoperit și suficient de curajos să pornească pe calea împlinirii lor.
Suficient de curajos și creativ să folosească reveriile și închipuirile pentru a-și trasa un plan de acțiune în viața reală, pentru a da un contur, o formă dorințelor. Procesul individuării duce către un om relativ complet, renăscut, nou.
Un om individuat este un om care se trăiește pe sine, nu se fantasmează pe sine așa despre cum i-ar plăcea să fie, rămânând doar la stadiul de: „Ce ar fi dacă…?!”.
Demersul individuării nu ne face mai egoiști ori individualiști, ci mai evoluați, chiar altruiști și înțelegători cu sine și cu ceilalți. Individuarea nu este sinonimă cu individualismul, ci cu propria devenire.
